joi, 23 septembrie 2010

Nu are nimeni...

...nici cea mai vaga idee cat de rau imi pare ca n-am mai scris aici despre una/alta, chestiuni importante care au tot navalit gramada peste mine in ultima vreme. sunt ca o baba patetica, disperata dupa pozele din tinerete... sa nu care cumva sa uit ceva!

eeh... ia sa faca Mimi un efort de memorie:

pai... a fost data aia cand am plans, inexplicabil si ascuns, pentru un bunic pe care nu-l stiam prea bine, si nici el pe mine, dar care, poate tocmai de aceea, nu m-a judecat, nu mi-a spus nici macar in gluma rautati, cum mai fac oamenii dupa ce s-au ratacit multa vreme prin viata asta. uite, acum parca e mai clar: poate n-a fost chiar inexpicabil plansul. si chiar daca nu era bunicul meu, poate si pentru ca eu nu am avut un bunic al meu...il luasem pe el de imprumut asa. din pacate nu incape intre literele astea maruntele toata durerea care a incaput in ochii mei. o sotie si o fiica, deloc perfecte, dar care l-ar fi meritat, si cu siguranta si l-au mai dorit aproape...inca umpic. si un nepot. un baiat mare si curajos, pe care l-a invatat o groaza de lucruri, numai nu cum sa renunte. si ma mir singura cum de a ajuns atat de consistent paragraful asta, cand de fapt, tot ce as vrea sa spun e ca mie, acest bunic de imprumut, mi-a lasat un testament secret despre cat de mult poti sa lupti si despre cat de mult poti sa iubesti oamenii si viata. (inca imi pare rau ca n-am fost la aerosmith asa cum ar fi vrut el, dar, ce sa fac daca nepotul cu pricina a preferat metallica?)

dup-aia, foarte curand, a fost data aia cand mi-a explodat sufletul de fericire pentru... o nepotica. cea mai mare bucurie a mea vreodata. subliniez: cea mai mare. ingramadite intr-o bucatica de om, cele mai mari bucurii si cele mai mari impliniri ale catorva oameni in toata firea! am fiert de curiozitate s-o vad, s-o simt, s-o miros, s-o aud. si...a depasit orice fel de asteptare. BobicaNepotica e cea mai frumoasa, si te face sa-ti misune un milion de goange pe sub piele cand o tii in brate, miroase a cuib cald si...plange adorabil ragusit! daca cineva s-a intrebat vreodata care e cel mai misto lucru din lume... tre s-o vada pe nepoata-mea! (care, apropo, s-a prelins azi din leganut pana pe covor, pentru ca, "nu-i asa", e mult prea plictisitor sa ai 3 luni.) si, cum pentru o hoashca analitica asa cum se gaseste a fi subsemnata, nimic nu e itamplator, nimic nu e trecut cu vederea, totul e important, justificat si mai ales stors de insemnatati pana la dezinegrare, ei bine iata: BobicaNepotica m-a invatat despre ce e vorba in familie. pai am inteles cum e cu iubitu, in familie, a membrilor cu care nu numai ca n-ai nimic in comun, ba chiar te scot din sarite... pai da io habar n-aveam cine e, cum e si... hop-tzop...m-am trezit iubind-o inca de cand era cat o...bobica! si poate mai tarziu se va dovedi ca n-avem nimic in comun decat numele si cateva gene, si probabil ea ma va vedea ca pe o babeta depasita, dar...prea tarziu: deja ne iubim demult!

si, poate pentru ca nu se intamplasera destule lucruri importante anul asta, eu si nepotul mai sus aminit, am inceput a renova cu mare avant cuibusorul burlaciei lui. inca nu e gata, dar sper din tot ce-a mai ramas intreg din sufletul meu, sa fie asa cum si-a dorit. vreau sa-i fie pe plac, sa-l simta ca fiind al lui, vreau sa se simta acasa, vreau sa se ascunda acolo cu drag si mai mult decat orice vreau sa fie destul de incapator pentru toti prietenii lui, pentru toata maimutareala lui, pentru diminetile galagioase si grabite si pentru toate "ladidadidalaladidadraganolacrimadestea" pe care poate sa le spuna in baie, si... pentru tot sufletul lui.

Mimi zice noapte buna si isi promite, din nou, ca va scrie aici "ca sa nu uite".
"Multumesc ca m-ati ascultat". :))