...reusim sa ramanem singuri. ne ingopam in maldare de dosare peste care nu se mai vede nimic. si de aici nu mai e decat un pas pana la a pierde legatura cu prietenii, cu realitatea, cu masura bunului simt in a ne gestiona efortul cu care ne castigam existenta. ne fixam un tel si facem tot ce ne sta in putinta spre a-l atinge. asa se face, nu? dar cu ce pret? nu ne pierdem vremea cu astfel de intrebari, nu? pretul la benzina e mai important. si la electricitate. poate la paine. dar cine mai pierde timpul sa manance cand sunt atatea de rezolvat? si urgente toate! adrenalina cu care imi asezonez existenta vine din emotia izvorata din apropierea deadline-ului.
lucrurile se complica. aparent. in esenta se simplifica pana la retardare. gandesc masinal din termen in termen, de dimineata pana seara, din ora in ora. atunci cand ar trebui sa visez - dorm. n-am timp sa visez, trebuie sa ma odihnesc. in loc sa fac dragoste - dorm. n-am timp sa ma bucur, trebuie sa ma odihnesc. in loc sa-mi vad prieteni dragi - dorm. n-am timp sa fiu fericita, trebuie sa ma odihnesc. sa pot sa ma incadrez in termene, sa termin ce am de facut de dimineata pana seara, sa fac fiecare ora sa conteze. pentru altii. ma intristeaza. n-am timp sa plang. n-am timp sa ma gandesc de ce n-a mai vrut sa ma vada. n-a mai vrut el sau n-am mai avut eu timp?
[abia am timp sa-mi amintesc cum eram. intre statiile de metrou sau intre 2 rapoarte. n-am timp sa te sun. n-am timp sa te vad. n-am timp sa te iubesc. n-am timp nici macar sa renunt la tine.]
toate bucuriile mele sunt departe. planificate. mereu la sfarsitul saptamanii. care nu mai vine. sau poate vine, dar eu dorm.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu