De la bere...

...vine scrisu.


n-am avut curaj sa scriu zilele astea. desi au fost pline. m-am bucurat si am plans aproape la fel de mult.

bune si rele impletite si asezate intr-o continuitate stranie. nu mi-e frica sa traiesc. nu mi-e frica nici sa mor. viata are modul ei foarte special de a le asterne pe toate intr-o compozitie foarte abstracta aproape perfect echilibrata. am aflat ce inseamna sa iubesti cu adevarat. dincolo de pasiune, dorinta, nebunie si suferinta. iubire e atunci cand ma joc cu mana in parul prietenei mele, cu capul pe umarul meu, si plangem. ea pentru ea si eu tot pentru ea. iubire e cand ma gandesc la el si stau departe, desi mor de dor, doar pentru ca stiu ca asa ii va fi mai bine. iubire e atunci cand ascunzi propria suferinta pentru ca cel de langa tine sa creada ca e bine, pentru ca de asta are el nevoie. iubire e atunci cand poti sa te bucuri sincer si profund pentru celalalt printre propriile lacrimi imbuibate cu amar. iubire e atunci cand scrii un mesaj scurt si inghesui in el toate bucuriile si suferinta, dezamagirea si indoiala si nesiguranta. disperarea. nevoia. si nu astepti un raspuns.

o sa public articolul asta pentru a avea mai tarziu dovada ca sunt coerenta si beata.

sunt beata.

hai sa mergem la mare weekend-u asta. hai la mare sa vedem cum e. hai sa vedem cum e cand e departe santieru si scoala. hai sa vedem daca ne mai iubim. hai sa vedem daca dimineata e ca altadata.


Mimi gandeste in bule aurii.