[ ]

...prea obosita sa mai dau un titlu "articolului". prea obosita sa-mi mai pese ca am in loc de ochi doua sfere de nesomn cu fundatii de nopti dormite pe jumate. prea obosita sa ma bucur sau sa ma intristez. prea obosita sa ma gandesc la altceva decat la ce am de facut. n-am timp sa-mi pese decat de cele foarte importante sau urgente. si totusi sunt lucruri care vibreaza dincolo de oboseala, stres si incrancenare. am aflat acum care sunt doua dintre ele: un inel, o promisiune. si pe undeva, gandul meu ca "se poate". poate. ras si plans, ingramadite intr-un DA ascuns intre "te iubesc"-uri inca din prima zi. sa nu te indoiesti ca va fi Pentru Totdeauna! sa crezi in Pana la Adanci Batraneti! sa ma tii aproape cand iti va fi mai greu ca sa-ti amintesc de ziua asta.



noi nu vrem sa fim singure. nu pentru ca ne e frica. nu. caci de cele mai multe ori suntem mai puternice, mai frumoase si mai pricepute cand suntem singure. ci pentru ca n-am putea imparti toate lucrurile pe care noi le avem in doza dubla. altintul, mangaierea, grija, caldura, tristetile atat de feminine si inexplicabile, rabdarea, asteptarea, isteria, plansul, botul pus iremediabil, imbufnarea matinala si toata dragostea de care suntem in stare.


chiar daca rochia nu va fi alba, chiar daca el n-o sa aiba papion, poate tortul n-o sa aiba 7 etaje si nici caratele nu vor fi destule, chiar daca nu va fi the best hair day, si lui o sa-i tremure mainile ...va fi la fel. va fi ziua in care speranta va fi supradimensionata pana la absurd. promit ca eu in ziua aia o sa am unghiile rosu "feicai", n-o sa port tocuri si n-o sa plang.


ca sa nu greseasca, Mimi spune DA cand e doar ea, cu mainile sigure proptite pe marginea visului, cu unghiile rosu "feicai" infipte in stomac, si stie ca nu va plange. si va ramane mereu Aceea... ...la trecut